o altfel de educatie
Există școli mai vizibile și școli unde se întâmplă lucruri minunate, dar despre care puțini află – de obicei, părinții copiilor și, uneori, vecinii din cartier. Este și cazul Școlii Gimnaziale nr. 4 din București, unde Simona David Crisbășanu, de la Asociația ROI, a ajuns datorită reprezentanților Asociației de părinți.
Și aici, ca și la Școala Ferdinand I, omul a sfințit locul. Dna director Carmen Buican este neobosită în a implica școala în nenumărate activități interesante pentru elevi, care să le pună în valoare talentele și să le dezvolte și alte abilități decât cele academice. Deși profesoară de chimie, este cea care a adus muzica în școală, elevii reunindu-se adesea în pauza mare pentru a cânta împreună și pentru a celebra rezultatele obținute de școală, după cum puteți citi în acest articol.
Una dintre dovezile că fiecare dintre elevi contează este că, așa cum se precizează pe site-ul școlii, “în ultimii nouă ani nu s-a înregistrat niciun caz de abandon scolar, școala noastră ocupând locul I la nivelul municipiului București pentru cel mai mic numar de absențe!” Școala dispune chiar și de câteva biciclete pentru elevi.
Am avut ocazia să vedem la fața locului că elevii de la gimnaziu sunt implicați și în rezolvarea diverselor probleme, precum gestionarea bibliotecii. Iar un punct în plus cu care am rezonat noi, la Asociația ROI, este și faptul că au ca simbol albinuțele.
Mai multe argumente care ne-au făcut să apreciem ceea ce se întâmplă la această școală găsiți aici, chiar pe site-ul școlii. Pe noi ne-a impresionat să simțim atmosfera caldă, de familie și să vedem cum își trăiește această școală viziunea exprimată parcă din suflet:
Împreună prin colaborare, grijă și încredere, lăsând în urmă orgoliile și satisfacțiile mărunte, mai presus de restricții și amenințări, vom reuși să atingem valori precum cultura, bunătatea, corectitudinea și responsabilitatea, spre a ne împlini menirea de a fi!
Cunoscând doar o parte din ceea ce se întâmplă aici de ani de zile, putem spune că această școală realizează progrese pe 5 dintre cele 8 direcții urmărite în Mișcarea Zburd, astfel:
Pentru a face parte din Mișcarea Zburd, este necesar ca, în ultimii doi ani, o școală să fi găsit soluții pentru a transforma în realitate cel puțin două dintre aceste opt direcții. Poți recomanda o școală și/sau, dacă școala ta se încadrează, un reprezentant al școlii (cadru didactic, director, un alt membru al personalului școlii) o poate înscrie aici până la data de 31 martie 2018.
Copyright © Asociația ROI 2018. Toate drepturile rezervate. powered by Eloquentix